Indexul Pieței Românești de Artă conține prețurile medii și randamentele anuale ale artiștilor români tranzacționați public din 1995 până în prezent și listarea tuturor tranzacțiilor publice începând cu ianuarie 2010. Consultă Indexul Pieței Românești de Artă
Indexul Online, FAQ, Metoda de evaluare, Opinia PWC, Cum folosim Indexul, Cum NU folosim Indexul, Piața de artă, Comandă Indexul 2011, Descarcă Indexul în format pdf
Metoda de evaluare se bizuie pe metoda europeană de identificare a preţului/cm2, plecând de la constatarea că preţul este oferit, în cadrul competiţional al vânzării publice, în raport cu factori obiectivi (cantitatea/suprafaţa operei de artă, apoi notorietatea ei – constând de regulă în ilustrări/menţionări/participări la expoziţii, provenienţa ei, calitatea accesoriilor) şi în relaţie cu factorii subiectivi ai calităţii (pe de o parte calitatea intrinsecă, pe de altă parte calitatea de ansamblu a operei artistului, frecvent suprapusă parţial notorietăţii acestuia), aşa cum sunt ei percepuţi de potenţialii cumpărători relevanţi, adică cei ai unei anumite pieţe, circumscrise geografic şi temporal.
Datele primare folosite în vederea procesării electronice a valorilor Indexului au fost rezultatele licitaţiilor publice desfăşurate în România începând cu anul 1995 şi referim la toate casele de licitaţie ce au funcţionat într-acest răstimp (inclusiv galeriile ce au întreprins ocazional licitaţii): Alianţa Artelor, Alis, Araart, Artmark, Călușari, Djaburof, Galeria Ana, Galeria Numismatică, Goldart, Hanul cu Tei, Him, Lux Art, Luxor, Monavissa, Preda’s, Pogany, Quadro, Topart, GrowArt precum şi licitațiile-eveniment organizate ad-hoc (precum cele câteva licitaţii caritabile, spre exemplu licitația organizată de Asociația Prietenii Muzeelor Minovici ori licitaţia de artă contemporană organizată de Rehau).
Primul pas al metodei a fost standardizarea națională a dimensiunilor fiecărei tehnici – astfel, spre exemplu, dimensiunile medii ale picturii românești de șevalet sunt de aproximativ 45 × 48 cm (spre deosebire de cele constatate de Catalogul Akoun, cu privire la pictura universală, anume de 50 × 65 cm). Dimensiunile medii au fost calculate prin procesarea electronică a dimensiunilor tuturor operelor de pictură ori realizate în tehnici picturale, ce au fost tranzacționate public, prin licitații de artă, din 1995 până în 2010 și sunt încărcate în baza de date Artmark.
Dimensiunile medii ale celorlalte tehnici analizate de Index sunt: pentru desen 26 × 25 cm, pentru alte tehnici de culoare decât cele picturale 33 × 33 cm, pentru gravură 27 × 28 cm, pentru sculptură (cea mai lungă dimensiune) 37 cm, respectiv pentru fotografie 24 × 33 cm. Am ales însă să utilizăm, în cadrul catalogului, dimensiuni medii ajustate, în sensul de rotunjite, pentru uşurinţa memorării şi aplicării acestora, diferenţele faţă de rezultatul pur al mediei aritmetice fiind nesemnificative. Astfel, dimensiunile medii utilizate de Index sunt: pentru desen 25 × 25 cm, pentru pictură şi alte tehnici picturale 45 × 50 cm, pentru alte tehnici de culoare 33 × 33 cm, pentru gravură 25 × 30 cm, pentru sculptură (poate cea mai discutabilă dintre medii) 35 cm, iar pentru fotografie 25 × 33 cm. Pentru tehnicile de afiș și tapiserie, design, ceramică și sticlă, bijuterie, care sunt prezente în index doar printr-o seamă de tranzacții izolate, nu au fost definite măsurile standard, deoarece acest procedeu nu se impunea în vederea calculului de cotații medii.
Pasul următor a constatat în serializarea dimensiunilor operei de artă, având loc convertirea preţului fiecărei opere tranzacţionate, având o suprafaţă mai mare ori mai mică decât cea medie, în preţ aferent dimensiunilor/suprafeţei medii. O atenţie specială a fost acordată miniaturiştilor, rarisimi în pictura românească, precum şi formatelor speciale ale unora dintre operele de pictură sau grafică, precum tondo-ul.
Ultimul pas este cel al realizării mediilor anuale ale preţurilor tranzacţiilor publice ale unui artist, efectuate acolo unde există suficiente tranzacţii publice per an pentru a justifica o medie anuală (de regulă un minim de 3 tranzacţii pe an a fost considerat volum critic pentru a genera o medie). Indexul menţionează distinct tranzacţiile deviate/excepţionale, al căror preţ variază cu plus 100%, respectiv minus 90% faţă de media anuală, dar şi tranzacţiile izolate, cu funcția de reper pentru acei ani-etalon în care nu s-au desfăşurat suficiente tranzacţii pentru a putea concluziona o medie anuală.
Diagramele lămuresc grafic evoluţia randamentului anual al unui anume artist (într-o anume tehnică), acolo unde tabelul cronologic de cotaţii şi randamente anuale listează un minim de 3 randamente anuale, însă neconsecutive.
Indexul tratează distinct 11 grupe de tehnică de realizare a operei de artă plastică ori grafică:
creion, grafit, tuș, peniţă, condei de argint, laviu, sanguină, conté, baiț, cerneală etc.
ulei, acrilic, tempera, guaşă, colaje picturale ale oricăror materiale
pastel, acuarelă, creioane colorate, ceracolor, encaustică, monotip, răşini, flou-master, carioci colorate, colaje colorate etc.
litografie, acquaforte, acqua-tinta, xilogravură, linogravură, serigrafie etc.
atât obiecte cioplite în piatră, marmură, alabastru, lemn, cât şi obiecte modelate în ipsos, teracotă, pământ, ceară, lut, ceramică ori turnate în metal, precum şi instalaţii şi montaje tridimensionale
carbon, calotip, cianotip, dagherotip, giclee, c-print, ink-jet, lambda print, silk-print s.a.
obiecte tridimensionale (nu şi desene ori schiţe scenografice etc.), din orice material, ilustrând preocuparea pentru aspect agreabil sau inovarea formei unui obiect funcţional
lucrătură de autor cu rol de podoabă de corp, vestimentaţie ori ambient din materiale preţioase ori decorative
Se observă prin urmare că alocarea speciilor de tehnică diferă, atunci când este realizată din perspectiva comercială, de împărţirea clasică, mai mult sau mai puţin ştiinţifică, a categoriilor de tehnică după compoziţia substanţelor cu care este realizată opera ori cea a suportului operei. În speţă, criteriul principal de clasificare a tehnicilor drept aparţinând uneia sau alteia dintre grupele de tehnică este efectul asociativ pe care îl produc asupra privitorului, reflectat în asociaţii de valoare de piaţă. Astfel, o tempera ori o guaşă, cu atât mai mult una vernisată, produc asupra cumpărătorului mediu documentat (neavizat ori quasi-avizat cu privire la tehnicitățile realizării operei de artă) acelaşi efect de tehnică de culoare şi aceeaşi impresie de operă definitivă precum un ulei.
Artiştii pictori, graficieni şi sculptori sunt analizaţi în ordine alfabetică (Aman, Băncilă, Ciucurencu etc.). De remarcat că atunci când un artist este mai degrabă cunoscut sub un pseudonim artistic, a fost indexat alfabetic după pseudonim, specificându-se între paranteze, de regulă, dar nu întotdeauna, numele său civil (spre ex. Alpar, Juan pentru Alexandru Paraschivescu ori Theodorescu-Sion, Ion pentru Onu Teodor Soare).
În dreptul fiecărui artist analizat, Indexul listează tranzacţiile ori performanţele financiare ale acestuia, într-o ordine fixă a grupelor de tehnică (aceeaşi în cazul tuturor artiştilor), semnalizând grupele de tehnică în care artistul a înregistrat tranzacţii prin simboluri specifice.
Astfel, evoluţia preţurilor (şi în consecinţă cotaţia de piaţă a unui artist) într-un an-etalon este analizată separat, în funcţie de tehnica de realizare a operei (pictură, desen, acuarelă etc.).
Analiza tranzacţiilor fiecărui artist s-a efectuat în ordine cronologică, începând cu primul an în care respectivul artist a fost tranzacţionat în piaţa publică, în privinţa fiecărei tehnici artistice în parte (spre exemplu, în ceea ce priveşte tehnica gravurii, opera lui Theodor Aman a devenit lichidă în piaţa licitaţiilor de artă din 2003, câtă vreme picturile de Aman sunt lichide dintotdeauna – Indexul reţinând evoluţia acestora începând cu 1995 - chiar dacă acestea, în fapt, sunt tranzacționate în piața licitațiilor încă din 1990).
Listarea tranzacțiilor fiecărui artist s-a realizat în ordine cronologică, începând cu anul 2010. Tranzacţiile cu preţuri deviate/excepţionale (+100% / -90% faţă de media anuală) sunt marcate distinct printr-un steguleț de culoare roșie, semnalând o Tranzacţie extremă; unde nu a existat un volum critic de tranzacţii/tehnică/an, tranzacţiile realizate au fost considerate Tranzacţii izolate și marcate distinct printr-un stegulet de culoare galbenă.
Tabelul cronologic de medii (cotaţii) şi randamente anuale ale unui artist semnalează prin săgeţi trendul ascendent ori descendent al cotaţiei de la un an la altul. Acolo unde randamentul anual depăşeşte 50%, evoluţia extremă este subliniată prin îngroşarea caracterelor rândului anual. Acolo unde nu a fost posibil calculul unui randament, deoarece nu există cotație într-un an anterior, s-a notat N/A ("neaplicabil").
De regulă, acolo unde există un grafic al evoluţiei cotației de piaţă a artistului, Indexul va formula şi o linie de trend a evoluţiei grafice, ce exprimă liniar rata medie de creştere anuală a cotației.
Standardizarea şi serializarea, dincolo de meritele furnizării unor cotaţii anuale, au dat naştere, datorită specificului operei unora dintre artiştii trataţi, unor anomalii, pe unele dintre acestea încercând să le semnalăm în chiar cuprinsul catalogului.
Astfel, cei câţiva artişti români cu aplecare înspre miniatură ori format miniatural, în privinţa cărora standardizarea, aşadar aflarea preţului/cotației de piaţă prin raportare la dimensiunile medii ale picturii româneşti de şevalet, este inadecvată, sunt semnalaţi prin adăugarea literei (m) în dreptul numelui - ceea ce nu intervine asupra calculelor de randament anual, de expresie procentuală, sau asupra acurateţii graficelor. De regulă însă, niciunul dintre autorii a căror preocupare pentru miniatură este astfel precizată, nu a fost, de o manieră convinsă şi definitivă, miniaturist, mai degrabă realizând, cu o frecvenţă remarcată, opere având format miniatural.
În mod similar, în privinţa varietăţii tehnicilor de sculptură, unde, din nevoia de descifrare a evoluţiei cotației de piaţă a artistului, în condiţiile unei pieţe cu lichiditate încă scăzută a formelor de expresie a sculpturii, am decis să luăm în considerare, laolaltă, tehnici diverse, de la cele de modelaj la cele de cioplire, de la materiale provizorii la materiale definitive, fără de care nu am fi putut beneficia de suficient volum anual de tranzacţii încât să putem calcula, cât de cât credibil, o cotaţie anuală de piaţă. Particularitatea este aceea că fiecare tehnică de realizare a unei sculpturi, precum şi fiecare material suport, are, nu doar în piaţa românească de artă ci și în cea internațională, la nivelul colecţionarului curent, argumente şi contra-argumente autonome, ce ţin de alte raţiuni decât cele ale calității artistice (dimensiune, antumitate, calitate ori valoare intrinsecă a metalului etc.), care segmentează divers piaţa sculpturii de autor, dincolo de împărţirea didactică după genuri de tehnică. Consecinţa este restrângerea, în motivaţia actului cumpărării, a argumentului pur al genului de tehnică, motiv pentru care am consimțit totuși pentru avantajele aflării, acolo unde au existat suficiente tranzacţii în tehnici diverse, ale unei cotaţii medii anuale. Scopul este acela al observării unei evoluţii de la an la an a cotei de piaţă a artistului, lăsând tehnicile să se arbitreze reciproc, prin varietate şi frecvenţă în succesiunea portofoliilor anuale.
Alte motive de anomalizare a unei cotaţii anuale şi, automat, a calculului de randament, ţin de nivelul încă incipient de organizare al pieţei de artă. Astfel, mai întâi lipsa, apoi stadiul imatur de agregare a unui organism profesional instrumental al comunităţii experţilor în arta plastică, prezența modestă a literaturii de specialitate, absenţa unei baze oficiale de date, cu privire la preţurile înregistrate în piaţă, accesibile atât evaluatorilor cât şi vânzătorilor, precum şi condiţionările de natură economică manifeste între anumiţi vânzători şi licitatori, afectează fie valoarea de autenticitate a unora dintre loturile supuse vânzării, fie valoarea realistă de piaţă a acestora. Se întâmplă, astfel, ca loturile argumentabile să se vândă, însă în lipsa competiţiei, aşadar la preţuri modice, ori ca loturi pertinente calitativ să nu se adjudece, din cauza estimării de piaţă neavizate ori constrânse. Efectul acestei categorii de anomalii: anumite cote de artist sunt afectate în minus de vânzările de loturi argumentabile, iar alte cote de artist ratează consolidarea din pricina estimărilor forţate.
Evident, o altă cauză de anomalie este lichiditatea scăzută, îndeosebi în prima perioadă de aplicaţie a Indexului, ce împiedică formarea de cotaţii de artist în anumiţi ani, afectând astfel acurateţea randamentului mediu. Am încercat să suplinim lipsa unor volume anuale, prin oferirea unor repere pentru valoarea de piaţă a artistului în acei ani, listând tranzacțiile reper, sub rubrica Tranzacţii izolate.
Am ales anul drept etalon al perioadei de apreciere a cotaţiei, fără a pondera preţurile ce intră în calculul cotaţiei anuale, după cum tranzacţiile s-au petrecut mai devreme sau mai târziu în an. Evoluţia preţului în cadrul aceleaşi perioade-etalon este afectată de sezonalităţi specifice, derivând din periodicitatea nevoii pentru unele funcţiuni ale obiectului de artă.
Conversiile valutare din monedele de calcul ale adjudecărilor anterioare lui 1998, când a fost oficializat cursul EUR, au fost realizate folosind parităţile RON – USD – ECU/XEU. Atunci când baza de date a reţinut cursurile convenţionale de schimb, stabilite de casele de licitație, ale monedei de calcul în EUR, s-au aplicat acestea; când nu, s-au aplicat cursurile de schimb din data adjudecării, întotdeauna apropiate la zecimală de cele convenționale.
Este de asemenea de menţionat că, afară de vânzările de artă românească petrecute în interiorul graniţelor, am consolidat în baza de date folosită la generarea cotaţiilor şi, în consecinţă, a randamentelor, rezultatele licitaţiei de artă românească intitulată “De la Bucureşti la Paris”, organizată, din inițiativa SYMEV, la Druout Montaigne, de casele franceze de licitaţii Cornette de Chayette et Cheval, împreună cu fundaţia Art Promo, în martie 2009, pentru următoarele motive: deşi desfăşurată intenţional şi în principal la Paris, s-a utilizat sistemul licitării în duplex, licitatorul parizian fiind secondat la Bucureşti, în incinta hotelului Novotel, de un asistent ce a arbitrat la rândul său ofertele locale, tehnic vorbind, licitaţia petrecându-se în ambele locaţii; nu doar loturile au fost integral româneşti, ci şi publicul, în covârşitoare majoritate, atât în Bucureşti cât şi în sala de licitaţii pariziană, adjudecarea consemnând, aşadar, o opţiune românească, pentru artă românească. Spre deosebire de această licitație - spre exemplu, Secțiunea “Le Modernisme Roumain” din cadrul licitației din 26 octombrie 2009 a Casei pariziene Tajan, numărând 23 de loturi de artă modernă și post-modernă românească, a aparținut unei sesiuni de licitație de artă modernă și contemporană europeană, adresate unui public cosmopolit, european.
O altă circumstanţă ce se cuvine tratată este aceea a întinderii semnificaţiei cuvântului “român”, în sintagma “peste 1.000 de artişti români”. Proporţia de românitate a artiştilor ce fac obiectul Indexului este una variabilă, orişicum convingătoare în sensul obiectivelor Indexului. De la naţionali români, născuţi ori nu pe teritoriul românesc, la naţionali maghiari, sârbi, germani, ruşi etc., născuţi pe teritoriul românesc şi desfăşurând cel puţin o fază de creaţie în relaţie cu realitatea românească, la artişti plastici străini itineranţi, ce au zăbovit creator pe teritoriul românesc, suficient cât să dea naştere unui volum considerabil de creaţie, unii indigenizându-se, chiar punând bazele unor şcoli de artă, alţii continuându-şi periplul - tuturora li s-a acordat atenţie egală, utilitatea Indexului fiind aceea de a lămuri valoarea, trecută şi relativ actuală de piaţă, a operelor de artă plastică şi grafică aflate uzual în circulaţie, în piaţa românească de artă.
Indexul nu este un ghid al gustului personal. Recomandăm utilizatorului să ţină cont, în achiziţionarea unui obiect de artă, dincolo de rata istorică de creştere anuală a valorii de piaţă a unui artist, în primul rând de criteriile personale de gust şi valoare intrinsecă. Sfatul unanim al autorilor este: Cumpărați ce vă place, ce simțiți că veți iubi și peste câțiva ani, arta este o investiție în primul rând de suflet, calculul comparativ al ratelor de creștere a valorii investiționale etc. trebuie să rămână mereu în plan secund.
Indexul nu închide un cerc al artiştilor valoroşi: majoritatea artiştilor români contemporani, dintre care unii semnificativi şi foarte activi internaţional, deschizători de şcoli şi drumuri în plastica contemporană, alţii artişti în curs de consacrare sau la început de carieră, nefăcând (încă) obiectul vânzării prin licitaţii în România, nu figurează în Index. Preţul lor este însă, de regulă, accesibil, iar rentabilitatea investiţiei, pe termen mediu/lung, poate fi neîntrecută.
Indexul serveşte orientării investitorului în piaţa românească de artă, iar nu în alte pieţe naţionale, o regulă a oricărei pieţe de artă fiind că fiecare operă de artă are piaţa sa relevantă (cea mai lichidă, alcătuită din cei mai mulţi potenţiali cumpărători).
Indexul procesează tranzacţii trecute şi relativ recente şi trage concluzii matematice pe baza acestora, aplicând, automat, formule pre-determinate de calcul, şi verificând, prin comparaţie, prin metoda sondajului, realitatea acestora, cu materia primă a bazei de date despre tranzacţiile publice. În condiţiile unei lichidităţi limitate, în special în primii ani de aplicare, dar uneori şi în anii relativ recenţi, dat fiind stadiul incipient de dezvoltare a pieţei emergente de artă, multe dintre constatările, chiar dacă de natură matematică, ale Indexului sunt relative, izolarea unora dintre anii cu puţine tranzacţii la vedere putând influenţa simţitor randamentul anual mediu şi graficul concluzionat. Cu atât mai puţin poate utilizatorul prognoza cu certitudine, folosind raţionamente deductive ori inductive şi varii formule matematice, evoluţia viitoare precisă a pieţei de artă, într-o anumită perioadă, pe segmente ori cu privire la anumiţi artişti. Indexul doar oferă repere valorice istorice, atât la nivel specific cât şi la nivel general, şi contribuie, ca instrument de codificare a informaţiei de specialitate, la lărgirea accesului utilizatorului neavizat, la piaţa românească de artă, precum şi la încurajarea creşterii ratei de lichiditate a obiectului de artă.
Deși factor de lichiditate şi instrument de transparentizare a comerţului cu artă plastică şi grafică românească, Indexul, prin el însuşi, nu rezolvă alte probleme curente ale unei pieţe de artă şi cu atât mai puţin ale uneia tinere, chiar dacă emergente, la nivel de reglementare ori la nivel de disciplinare şi actualizare a practicilor, cum ar fi aspectul documentar (Cumpăraţi cu acte!), aspectul de garantare (Certificat de autenticitate, achiziţie printr-un canal de vânzare care verifică autenticitatea, precum o casă de licitaţie ori o galerie autorizată, sau apel individual la experţi de artă atestaţi şi, preferabil, specializaţi în artistul sau curentul căruia aparține opera), aspectul tranzacţional (Feriţi-vă de aşa-zise chilipiruri! – sunt de regulă imaginare) etc.
Piaţa românească de artă, funcţională restrâns, fragmentat şi parţial clandestin în perioada regimului socialist, a început, după revoluţie, un proces de liberalizare şi democratizare, punctat încă din 1990, prin deschiderea primei case de licitaţii de artă autohtone.
Piaţa românească de artă este susţinută curent, la nivelul vânzărilor publice (prin licitaţie de artă), prin 7 case locale de licitaţie de artă ce întreprind regulat sesiuni de licitaţie, în medie lunară având loc 7 licitaţii de artă, în cadrul cărora se pun în vânzare publică aproximativ 700 lucrări de plastică și grafică de autor.
Segmentului de cumpărători tradiţionali – colecţionarii, prin definiţie cunoscători ai valorilor plastice autohtone – li s-a adăugat treptat, cu începere îndeosebi din anii 2000, segmentul investitorilor, atraşi nu doar de valențele estetice ale operei de artă ca produs cultural, cât şi de potenţialitatea câştigului din creşterea valorii de piaţă a operelor de artă autohtonă. Raportul actual al celor două categorii în piaţă a ajuns, în prezent, de aproape 50%-50%, numărul investitorilor fiind în continuă creştere.
Astfel, piaţa actuală de artă este compusă dintr-o cerere în vizibilă creştere (noi valuri de investitori alăturându-se constant segmentului clasic şi limitat de colecţionari), o ofertă în uşoară creştere, dar de principiu limitată (creşterea cotaţiilor de piaţă atrage în piaţă lucrări valoroase din colecţii private, însă numărul operelor artiştilor consacraţi este limitat natural), locul acestora de întâlnire fiind ringul bursier al caselor de licitaţii, în cadrul reglementat şi transparent al căruia se manifestă concursul de intenţii de achiziţie.
Indexul Pieței Romaneşti de Artă reprezintă practic afişajul acestui joc bursier, cu istoric şi analize de randament, el permiţând oricărei persoane interesate să monitorizeze valoarea de piaţă a artiştilor români: cotaţii anuale, randament anual, creştere medie, comparaţii între variaţiile creşterilor anuale între diverşi artişti etc., reprezentând un instrument de informare care să contribuie la o decizie cu privire la oportunitatea investiţiei în opera unui anume artist cotat în piaţa românească.
Indexul listează, analizează şi propune, începând cu anul 1995, cotaţiile anuale medii de piaţă, respectiv randamentele anuale pentru aproape toți artiştii români tranzacționați public. Aplicarea metodei de evaluare în vederea catalogării randamentelor anuale a dus la constatarea excepţională că randamentul anual mediu pentru un artist bine reprezentat tranzacţional este de aprox. 20-30%/an, iar creşterea acestuia este relativ constantă.
Să remarcăm, de altfel, că tranzacţiile publice reprezintă numai vârful icebergului unei întregi pieţe de tranzacţii private (galerii, magazine, dealeri, târguri etc.), pentru care formează şi formulează cotaţii, căci preţurile obţinute în tranzacţiile publice influenţează, deseori afectează, preţurile la care pot avea loc tranzacţiile private, realizate în afara ringului bursier.
În timpul economiei de stat, comerțul cu lucrări de artă a funcționat prin câteva consignații de stat și expoziții adhoc, în timp ce tranzacțiile neoficiale au fost făcute prin intermediari necunoscuți; piața de artă se adresa în special colecționarilor; fiind ca atare lipsită de continuitate, transparență, promovare și garanții;
În 1990, a fost înființată prima casă de licitație cu vânzări regulate- ALIS; la începutul lui 2000, compania instituie un website unde sunt afișate rezultatele licitațiilor curente;
În decembrie 2002, apare prima casă de licitație concurentă– GoldArt;
Ca o consecință a celor de mai sus, în noiembrie 2003, se înregistrează prima vânzare a unei lucrări peste suma de 50.000 USD – o lucrare monumentală de Nicolae Grigorescu – ”Fata șezând în iarbă”;
Între anii 2005-2007, se înființează alte trei case de licitație în București, ale căror activități concurențiale determină o dublare a prețurilor – specific unei piețe emergente – circularea informației cu privire la componența investițională, multiplicată de competiție, crește numărul de cumpărători raportat la o ofertă relativ inelastică de lucrări de patrimoniu;
Cu toate acestea, până în 2009, informația cu privire la accesibilitatea prețurilor artei de patrimoniu a circulat în cercurile profesionale; nu s-au calculat cotații medii anuale ale artiștilor tranzacționați, nu s-au calculat randamente ale investiției pentru un artist tranzactionat, nu existau garanții de autenticitate a operei vândute – la nivel de piață nu a existat preocupare pentru transparență, reglementare, documentare și garantare vânzări, servicii post vânzare, instrumente moderne de piață (indici, fond, literatură de specialitate, asociații profesionale, cursuri de specializare, parteneriate public-private, servicii auxiliare – de la transport și depozitare la banking și asigurări).
Caracteristica indicelui: un instrument al colecționarilor de portofoliu
În fiecare săptămână, pentru fiecare artist inclus în portofoliul ART Consacrat (portofoliul este de regulă fix, modificări în componența acestuia se fac doar în cazul în care schimbările în piață o impun, în principiu nu mai frecvent de 3 ani) se calculează fracția:
unde:
tj = perioada (săptămâna) j
t0 = perioada (săptămâna) inițială
P = preț
S = suprafață (înălțime x lățime)
i = artistul i
În cazul în care pentru acel artist s-au înregistrat mai multe tranzacții în perioada tj, Ptj reprezintă suma tuturor prețurilor obținute de acel artist în acea perioadă, iar Stj este dată de suma suprafețelor operelor vândute de respectivul artist în perioada dată
Pentru fiecare perioadă se calculează cotația indicelui, Ctj, care reprezintă suma tuturor fracțiilor egal ponderate cu 
:
unde:
Ctj = Cotația pentru perioada (săptămâna) j
fi = fracția pentru artistul i calculată conform formulei precedente
Caracteristica Indicelui: un instrument al investitorilor activi
În fiecare lună se însumează valoarea tuturor tranzacțiilor perioadei respective, cuprinse în Indexul Pieței Românești de Artă :
unde:
Vi = valoarea totală a tranzacțiilor în perioada i
pj = prețul de adjudecare al operei j, tranzacționată în luna i
n = numărul de tranzacții din indice în luna i
Seria acestor valori totale tranzacționate este ajustată conform tipicului pieței de artă din România, excluzând lunile august, de regulă inactive, și temperând fluctuațiile nereprezentative din jurul tendinței dominante de evoluție, perioada de modificare semnificativă a tendințelor în comerțul public cu artă din România fiind considerată a fi de minim 3 luni:
unde:
Vi = valoarea totală a tranzacțiilor în perioada i
Viadj = valoarea ajustată pentru perioada i
Standardizarea rezultatelor lunare este obținută prin introducerea unui sistem de puncte, ce generează cote lunare, având ca bază luna ianuarie 2002:
unde:
Ci = cota (numărul de puncte) al indicelui în perioada i
Viadj = valoarea ajustată pentru perioada i
